Cryonics Questions and Choices
Întrebarea dificilă nu este dacă criogenia folosește medicamente. O face. Întrebarea dificilă este când acele medicamente mai pot îndeplini rolul lor și când corpul s-a schimbat deja prea mult pentru a le ajuta.
În criogenie, timpul contează într-un mod foarte simplu. După decesul legal, corpul începe să piardă circulația, oxigenul încetează să ajungă la creier, iar celulele încep să cedeze în locuri diferite. Medicamentele utilizate în timpul criogeniei nu pot anula acea deteriorare. Ele pot doar încerca să limiteze unele dintre aceste efecte și numai dacă sunt administrate în fereastra corectă și în ordinea corectă.
De aceea, protocolul este atât de important. Un protocol este pur și simplu o procedură planificată. În criogenie, înseamnă o secvență stabilită pentru standby (pregătire), stabilizare, transport și conservare. Medicamentele fac parte din această secvență, nu un supliment magic.
Câteva dintre medicamentele utilizate în criogenie au scopuri practice ușor de înțeles. Unele sunt menite să reducă coagularea. Altele sunt menite să ajute la controlul umflăturii. Altele sunt utilizate în timpul perfuziei, care este procesul de mișcare a soluției de conservare prin vasele de sânge după ce decesul a fost declarat. Scopul nu este de a readuce persoana la viață. Scopul este de a proteja țesutul cât mai mult posibil înainte de conservare.
Dar corpul nu stă nemișcat după moarte. Sângele nu mai curge normal. Vasele mici pot eșua în a se deschide bine. Acest lucru este numit uneori problema „no-reflow” (fără reperfuzie). Aceasta înseamnă că, chiar și atunci când fluidul este împins prin vasele mari, canalele cele mai mici s-ar putea să nu îl preia așa cum ar trebui. Asta face ca cronometrul și tehnica inseparabile.
Acesta este unul dintre motivele pentru care cronometrul strict contează mai mult decât o listă lungă de medicamente. Un medicament administrat prea târziu poate avea puțin efect. Un medicament administrat prea devreme poate fi inutil dacă circulația nu a fost încă întreruptă în modul așteptat sau dacă pașii legali și procedurali nu sunt încă completați. În criogenie, ordinea evenimentelor face parte din medicină.
Găsesc această parte rece, dar și onestă. Menține subiectul departe de a deveni fantazie. Criogenia nu se bazează pe o simplă promisiune conform căreia orice substanță chimică poate remedia orice întârziere. Se bazează pe ideea mai restrânsă că pașii atenți, întreprinși rapid și consecvent, pot conserva mai multă structură decât manipularea brutală sau confuzia.
Un punct documentat este important aici. În lucrările legate de criogenie, conservarea fără gheață a fost încă raportată după aproximativ o oră de ischemie caldă, ceea ce înseamnă o perioadă fără flux sanguin normal la temperatura corpului. Acest lucru nu înseamnă că întârzierea este inofensivă. Înseamnă că efectul medicamentelor nu este singurul factor implicat. Corpul, răcirea, metoda de perfuzie și întregul răspuns contează împreună.
De aceea, și afirmațiile largi despre un singur „cel mai bun medicament” sunt înșelătoare. Un protocol nu este o listă de cumpărături. Este un lanț. Dacă lanțul se rupe într-un loc, pașii următori își pot pierde valoarea. Dacă circulația a eșuat deja grav, un medicament care depinde de mișcarea sângelui s-ar putea să nu ajungă la țesutul pe care este menit să-l protejeze. Dacă răcirea este prea lentă, rănirea continuă. Dacă transportul este dezorganizat, fereastra se închide și mai mult.
Un exemplu simplu ajută. Imaginați-vă că o echipă de conservare este chemată după ce decesul legal a fost declarat. Ei stabilizează corpul, îl răcesc și se pregătesc pentru perfuzie. Dacă un medicament anticoagulant este utilizat în momentul greșit, s-ar putea să nu ajute vasele mici să se deschidă ulterior. Dacă același medicament este utilizat în cadrul protocolului corect, poate susține un flux mai bun în următorul pas. Diferența nu este numele medicamentului. Diferența este cronometrul și locul pe care îl are în secvență.
De aceea, oamenii care studiază criogenia vor adesea despre standby și stabilizare înainte de a vorbi despre soluția de conservare. Standby înseamnă a fi gata aproape de momentul morții. Stabilizarea înseamnă a răci și a susține corpul rapid după decesul legal. Acești pași nu sunt spectaculoși, dar modelează totul ce urmează. Medicamentele pot funcționa doar în interiorul acestui cadru mai larg.
Lecția practică este simplă. Medicamentele pentru criogenie nu sunt evaluate doar în funcție de ceea ce sunt. Sunt evaluate în funcție de cât de repede pot fi utilizate, cât de bine se potrivesc cu protocolul și cât de bine a fost pregătit corpul înainte ca ele să intre în scenă. Chiar și așa, sunt instrumente sub presiune, nu garanții.
Acest lucru explică, de asemenea, de ce diferiți furnizori și echipe pot utiliza amestecuri sau procedee diferite. Cerințele variază în funcție de țară, la fel cum variază condițiile legale și operaționale în jurul morții, transportului și conservării. Un protocol medicamentos care se potrivește unui anumit mediu s-ar putea să nu se potrivească altuia. Acest lucru nu este o slăbiciune exclusivă a domeniului. Face parte din lucrul cu corpuri umane, lege și timp în același moment.
Există, de asemenea, o precauție mai largă aici. Când oamenii aud despre cercetarea conservării, pot aluneca prea repede în imaginația salvării. Dar conservarea nu este reînviere. Niciun pacient criogenic uman nu a fost reînviat. Acest fapt trebuie să rămână în vedere. Menține rolul medicamentelor onest. Ele sunt menite să conserve mai mult, nu să promită revenirea.
Această onestitate poate fi greu de păstrat. Speranța preferă finalurile clare. Criogenia nu oferă unul. Oferă o formă îngustă de posibilitate, modelată de cronometraj, procedură și limite. Unii cititori pot considera acest lucru mai puțin reconfortant decât o promisiune grandioasă. Cred că este, de asemenea, mai respectabilă.
Așa că lecția reală este simplă. În criogenie, medicamentele contează, dar contează în interiorul unei secvențe stricte. Utilitatea lor depinde de cronometraj, de perfuzie, de comportamentul vaselor de sânge și de cât de bine a fost realizat deja întregul proces de stabilizare. Dacă înțelegi acest lucru, înțelegi una dintre adevărurile centrale ale domeniului.
Și acolo este unde The Longer Horizon rămâne util pentru mine, deoarece menține o întrebare clară în vizor: ce poate spera în mod onest să însemne când timpul, moartea și conservarea viitoare au toate limite?
Article by Lea Varga ·