Preservation Science and Its Limits
Somnul criogenic rămâne imposibil cu știința actuală.
Acesta este răspunsul simplu și, cred eu, singurul onest. Oamenii pot conserva corpuri, iar uneori părți ale acestora, dar niciun om nu a fost readus la viață prin crioconservare. Această breșă contează mai mult decât orice formulare plină de speranță.
Cuvântul „somn criogenic” sună lin. Sugerează somn, trezire și un return curat. Crioconservarea reală nu stă așa. Ea începe doar după o declarație legală a decesului și se face în speranța că știința viitoare va face ceea ce știința actuală nu poate.
Fac o pauză aici, deoarece acesta este locul în care multe discuții deviază. Conservarea nu este aceeași lucru cu reanimarea. Un corp poate fi răcit, protejat cu substanțe chimice și depozitat la temperaturi foarte scăzute. Acest lucru nu înseamnă că persoana se poate întoarce. Nu înseamnă nici măcar că creierul poate fi readus la funcționarea normală.
Problema principală este deteriorarea. Moartea începe rapid. Celulele pierd oxigen. Țesuturile se schimbă. Gheața se poate forma dacă răcirea nu este controlată bine. Chiar și atunci când gheața este evitată, alte daune pot apărea. Căldura, substanțele chimice și întârzierea contează toate. Creierul este deosebit de greu de protejat deoarece este delicat și complex.
De aceea tratez somnul criogenic ca pe o imposibilitate curentă, nu ca pe o visare cu un mic greșeală în știință. Domeniul are pași tehnici reali. Există pregătirea, ceea ce înseamnă a fi gata să acționezi aproape de momentul decesului. Există stabilizarea, ceea ce înseamnă a încetini descompunerea și a menține circulația atât cât permite legea și situația. Există transportul către un site de conservare. Există depozitarea în condiții foarte reci. Fiecare pas are un scop. Niciunul dintre ele nu este același lucru cu dovada unei reanimări viitoare.
Distanța între țesutul conservat și o persoană reanimată este încă uriașă. Cred că aceasta este fapta pe care cititorii au cel mai mare nevoie să o știe. Știința a arătat că unele celule, țesuturi și părți biologice mici pot supraviețui răcirii profunde în condiții speciale. Aceasta este muncă reală. Dar aceste rezultate nu arată că un om întreg poate fi restaurat, cu memorie, identitate și conștiință intacte.
Această linie este ușor de estompat. Nu vreau să o estompez.
Unii oameni indică structura creierului, modelele digitale sau fișierele de memorie și întreabă dacă acestea ar putea ajuta într-o zi. Ele pot ajuta cercetătorii să gândească despre identitate și informație. Ele pot ajuta cu dosarele. Ele pot chiar ajuta cu întrebările viitoare de reconstrucție. Dar ele nu dovedesc supraviețuirea. Un model conservat nu este același lucru cu o minte vie. O copie digitală nu este o garanție a conștiinței. Un model care imită o persoană nu este acea persoană.
Așadar, unde rămâne incertitudinea onestă? Este în viitor, nu în prezent. Nimeni nu poate exclude toate metodele viitoare de reparare. Aceasta este partea serioasă a întrebării crioconservării. O știință ulterioară ar putea fi mai bună la repararea celulelor, repararea daunelor și restaurarea funcției în moduri pe care nu le avem încă. Dar aceasta este o posibilitate, nu o realizare. Este o întrebare deschisă, nu un rezultat.
Cred că această distincție îi protejează mai bine pe cititori decât hipozele. Speranța devine slabă când pretinde a fi certitudine. Devine mai puternică când își păstrează limitele în vedere.
Există, de asemenea, un punct practic pe care oamenii uneori îl ratează. Aranjamentele pentru crioconservare sunt legate de lege, bani, timing și regulile țării. Cerințele variază de la loc la loc și de la persoană la persoană. Detaliile nu sunt simple și nu sunt aceleași peste tot. Totuși, niciuna dintre aceste probleme practice nu schimbă fapta științifică de bază. Chiar și cel mai bun proces curent este un efort de conservare după decesul legal, nu o metodă funcțională pentru somn și trezire ulterioară.
De aceea titlul trebuie să rămână ferm. Somnul criogenic nu este posibil cu știința actuală. Nu ca tratament. Nu ca întoarcere. Nu ca o cale dovedită înapoi din moarte.
Nu spun asta pentru a închide ușa cercetărilor viitoare. Spun asta deoarece limitele clare contează. O întrebare serioasă merită un răspuns serios. Răspunsul astăzi este nu, nu încă, și poate nu pentru mult timp. Acest lucru poate părea dur. Este, de asemenea, mai curat decât o promisiune pe care știința nu și-a câștigat-o.
The Longer Horizon cere exact acest tip de onestitate. O singură întrebare clară despre crioconservare, conservarea viitoare și ce poate însemna onest speranța.
Article by Lea Varga ·