Cryonics Questions and Choices
Peng, Jinping și Freitas Jr. au scris cărți despre crioconică
Ce ne spun cu adevărat cărțile scrise de Robert A. Freitas Jr., Ralph C. Merkle și Peng Jinping despre crioconică și ce nu ne spun?
Aceasta este întrebarea corectă pentru a începe. Un titlu poate suna curajos. O carte poate suna certă. Dar crioconica rămâne în continuare un domeniu construit pe speranță, argumente tehnice și multe întrebări deschise.
Cel mai util mod de a citi acest material este să separăm trei aspecte. Primul este ideea crioconicii însăși. Al doilea este calea de inginerie care ar putea face repararea posibilă într-o zi. Al treilea este decalajul dintre o teorie pe hârtie și un rezultat în lumea reală.
Crioconica pornește de la o problemă simplă. Dacă o persoană a fost declarată moartă conform legii și dacă corpul sau creierul sunt apoi răciți și conservați, ar putea medicina viitoare să facă ceva cu acea structură ulterior? Aceasta este întrebarea din spatele domeniului. Răspunsul nu este cunoscut. Niciun pacient criogenic uman nu a fost reînviat.
Lucrările asociate lui Freitas și Merkle se află aproape de partea de inginerie a acestei întrebări. Ele explorează cum ar putea instrumentele viitoare să repare daunele la scări foarte mici. Cu alte cuvinte, ele se întreabă dacă mașinile microscopice sau metodele moleculare ar putea ajuta într-o zi să restaureze țesuturile conservate. Scrierile lor sunt tehnice, dar ideea de bază este ușor de văzut. Dacă leziunea apare la nivelul celulelor și moleculelor, atunci o metodă viitoare de reparare ar trebui să funcționeze la același nivel.
Peng Jinping apare în această same lume de idei prin cercetări despre mecanosinteza diamantului cu Freitas, Merkle și alții. Acest subiect pare sever, dar noțiunea este suficient de simplă. Este vorba despre plasarea atomilor în moduri controlate pentru a construi materiale dure. Diamantul este un material rezistent. O abordare de mecanosinteză încearcă să folosească instrumente mecanice pentru a ajuta la construirea sa atom cu atom, sau aproape așa. Aceasta nu este crioconica însăși. Face parte din visul mai larg al fabricației moleculare pe care unii gânditori ai crioconicii cred că ar putea conta într-o zi pentru reparații.
Legătura aceasta contează, dar trebuie să rămână onestă. Un articol despre creșterea diamantului nu este dovada că creierele umane congelate pot fi reparate. Un brevet despre stații de fabricație autoreplicante nu este o metodă de reînviere. O carte despre reînvierea criogenică nu este o promisiune că reînvierea va avea loc. Aceste lucrări aparțin aceleiași conversații, dar se află în puncte diferite de-a lungul drumului.
De ce aceste cărți sunt importante pentru cititorii de crioconică
Oamenii cred adesea că crioconica este doar despre frig și depozitare. Acest lucru este prea restrâns. Crioconica pune, de asemenea, o a doua întrebare dificilă: ce ar necesita chiar și o viitoare reparație?
Aici sunt importante cărțile lui Freitas și Merkle. Ei nu spun simplu: „Conservă corpul și ai încredere în viitor.” Încearcă să-și imagineze tipurile de instrumente de care ar avea nevoie medicina viitoare. Aceasta include reparația la scară nanometrică, ideea de scanare a daunelor și posibilitatea de a reconstrui structura creierului suficient de bine pentru a conta pentru identitate și memorie.
Ralph Merkle a scris despre repararea moleculară a creierului și despre crioconica ca o problemă tehnică. Robert A. Freitas Jr. a scris extensiv despre nanomedicină și ulterior despre reînvierea criogenică prin nanomedicină. Aceste lucrări sunt încercări serioase de a cartografia o posibilă cale. Nu sunt dovezi că această cale există. Dar fac ceva valoros. Fac întrebarea concretă.
Această concretion ajută la menținerea speranței departe de ceață. Mulți oameni sunt atrași de crioconică pentru că vor o a doua șansă la viață. Înțeleg această atracție. Dar gândirea serioasă în crioconică nu începe cu dorința de a crede în lucruri imposibile. Începe cu faptul că conservarea, deteriorarea și repararea sunt probleme separate.
Standby-ul și stabilizarea fac parte și ele din acest lanț. Standby-ul înseamnă a fi gata la momentul morții legale. Stabilizarea înseamnă încetinirea descompunerii după acel moment. Transportul înseamnă aducerea persoanei la conservarea pe termen lung. Acești pași sunt practici. Nu sunt vindecarea viitoare. Sunt doar modalitatea de a păstra condiția cât mai intactă posibil înainte de orice înculare ulterioară de reparație.
Aici ajută cărțile tehnice. Ele se întreabă ce ar trebui să depășească o reparație ulterioară. Daunele provocate de gheață, leziunile ischemice, schimbările chimice și pierderea finei structuri contează toate. Dacă metodele viitoare nu pot citi structura rămasă, atunci persoana conservată s-ar putea să nu fie recuperabilă în niciun sens semnificativ. Dacă o pot face, atunci ideea rămâne cel puțin deschisă.
Un mic exemplu
Imaginează-ți o sigiliu de ceară pe o scrisoare. Dacă sigiliul este topit, forma se pierde. Dacă rămâne destul din amprentă, un restaurator atent ar putea infersa ce a fost odată. Dacă deteriorarea este prea grea, mesajul este pierdut.
Acesta este doar un exemplu. Țesutul uman este mult mai complex. Totuși, arată întrebarea de bază a crioconicii. Conservarea încearcă să păstreze destulă structură intactă astfel încât o metodă viitoare să o poată citi și repara. Cu cât deteriorarea este mai dificilă, cu atât rezultatul este mai incert.
De aceea, ideile digitale intră adesea în discuție. Unii oameni se întreabă dacă un arhiv digital, un model de personalitate sau o copie AI ar putea sta în locul persoanei. Aceasta este o altă întrebare. Un model poate păstra cuvinte, obiceiuri și tipare. Nu garantează conștiința sau supraviețuirea personală. Poate fi utilă ca înregistrare. Nu este același lucru cu reînvierea.
Lucrările lui Freitas și Merkle aparțin unei căi mai fizice. Ele presupun că dacă continuitatea personală trebuie să însemne ceva după crioconică, atunci ar fi necesară o formă de reparație efectivă. Această reparație ar putea fi biologică, moleculară sau computațională într-o zi. Nimeni nu poate spune sincer care rută va funcționa, sau dacă vreuna va funcționa.
Ce poate lua un cititor atent de la acești autori
Valoarea acestor cărți nu constă în faptul că rezolvă crioconica. Nu o fac. Valoarea lor este că ascutează întrebarea.
Ajută un cititor să vadă că crioconica nu este o singură afirmație. Este un lanț de afirmații. Poate fi stabilizat pacientul după moarte? Poate supraviețui destulă structură conservării? Pot instrumentele viitoare detecta și repara acea structură? Poate supraviețui identitatea procesului? Fiecare pas este separat. Fiecare pas are propria sa povară a probei.
Acest mod de gândire este util deoarece îi protejează pe cititori de două erori. O eroare este de a respinge crioconica ca fantezie fără a privi argumentele tehnice. Cealaltă este de a trata ambiția tehnică drept garanție. Mijlocul cinstit este mai dificil. Se întreabă ce este cunoscut, ce este ghicit și ce este încă departe.
Prezența lui Peng Jinping în acest corpus de lucrări arată, de asemenea, ceva important. Crioconica nu trăiește doar în interiorul unui singur debat medical îngust. Atinge știința materialelor, nanotehnologia, fabricația și conceptele de reparare a creierului. Această largă acoperire face parte din motivul pentru care domeniul atrage atât curiozitatea, cât și îndoiala.
Găsesc acest amestec rezonabil. Este un semn al unei întrebări serioase. Întrebările serioase sunt adesea incomode. Nu oferă confort curat. Se întreabă dacă o persoană poate fi ținută în spațiul îngust dintre pierderea prezentă și posibilitatea viitoare.
Ce poate înțelege acum un cititor este acesta: acești autori nu oferă un răspuns final. Ei construiesc părți ale unui caz tehnic pentru motivul pentru care crioconica ar putea, într-o zi, fi mai mult decât depozitare. Acesta este un lucru diferit de a spune că va funcționa. Diferența contează.
Aceasta este genul de întrebare pe care The Longer Horizon încearcă să o mențină în vedere, cu o singură întrebare clară despre crioconică, conservarea viitoare și ce poate însemna cu adevărat speranța.
Article by Lea Varga ·