Preservation Science and Its Limits
Înghețarea criogenică nu reușește să conserve viața umană. Acesta este răspunsul simplu și este cel pe care cred că contează cel mai mult atunci când oamenii întreabă ce înseamnă a fi înghețat criogenic.
Cuvântul sună solid. Sună definitiv, chiar tehnic. Dar realitatea este mai simplă și mai puțin reconfortantă. Criogenica poate răci o persoană declarată legal mortă și poate încetini descompunerea. Nu poate, astăzi, menține viața umană în niciun mod dovedit.
Ceea ce oamenii înțeleg adesea prin întrebare nu este doar depozitarea la rece. Ei vor să știe dacă o persoană poate fi păstrată intactă suficient pentru a reveni ulterior. Aici se deschide prăpastia. În criogenică, corpul este răcit după moartea legală. Scopul este conservarea, nu susținerea vieții prezente. Este o speranță legată de reparația viitoare. Nu este dovada că viața însăși a fost conservată.
Cred că aceasta este partea dificilă de spus clar. Frigul poate încetini deteriorarea. Frigul nu oprește toate daunele într-un corp uman. Gheața se poate forma. Celulele pot fi rănite. Lipsa oxigenului înainte de răcire poate, de asemenea, provoca prejudicii. Metoda poate reduce descompunerea, dar acest lucru nu este același lucru cu menținerea unei persoane în viață.
De aceea titlul trebuie să rămână ascuțit. Înghețarea criogenică eșuează în conservarea vieții umane deoarece niciun pacient criogenic uman nu a fost niciodată readus la viață. Acest singur fapt taie prin mult zgomot. Dacă un proces nu poate readuce o persoană la viață, atunci nu a demonstrat că conservă viața umană în sensul plin pe care îl au în minte majoritatea cititorilor.
Ce face de fapt criogenica
Criogenica începe după o declarație legală a decesului. Nu este folosită pentru a trata o persoană în viață. Această frontieră contează. O persoană este răcită, stabilizată și transportată cu scopul de a încetini deteriorarea cât mai mult posibil. Apoi, corpul sau, uneori, doar creierul, este păstrat la temperaturi foarte scăzute.
Acest lucru sună aproape ca un salvament, dar nu este un salvament. Este o conservare sub limite severe. Ideea este că medicina viitoare ar putea repara în viitor ceea ce medicina actuală nu poate. Această idee este suficient de serioasă pentru a fi discutată. Nu este suficient de serioasă pentru a fi numită un succes.
Oamenii indică uneori celule, țesuturi, organe, embrioni sau chiar animale care au fost conservați și utilizați ulterior în cercetare sau medicină. Aceste rezultate contează în propriile domenii. Ele nu arată că un om poate fi înghețat și readus la viață. Viața umană nu este aceeași problemă. Corpul este mai mare, mai delicat și mai complex.
Mă întorc constant la această diferență. Un rezultat de laborator poate fi real și totuși să nu răspundă la întrebarea umană. Un eșantion conservat nu este o persoană readusă. O metodă funcțională pentru un tip de material biologic nu este dovada pentru o viață umană întreagă.
Speranța și limita
Există un motiv onest pentru care oamenii continuă să ia criogenica în serios. Nimeni nu poate demonstra că medicina viitoare nu se va îmbunătăți niciodată suficient pentru a repara daunele crioprezervate. Acea incertitudine este reală. Știința nu închide fiecare ușă pentru totdeauna.
Dar incertitudinea nu este aceeași cu dovada. În prezent, nu există nicio dovadă că înghețarea criogenică conservă viața umană într-un mod care permite readucerea la viață. Nu există niciun caz uman de care să poți indica. Aceasta este limita care contează cel mai mult și ar trebui să rămână vizibilă.
Nu cred că cititorilor le trebuie limbaj dramatic aici. Faptele sunt deja ample. Criogenica poate conserva unele structuri. Poate conserva unele informații despre corp. Poate menține deschisă o întrebare viitoare. Nimic din acesta nu este același lucru cu menținerea unei persoane în viață. Identitatea, memoria și conștiința nu sunt garantate de țesutul conservat sau de o copie digitală a minții. Acelea sunt afirmații separate și rămân nedovedite.
Există, de asemenea, aspecte practice legate de furnizori, lege și finanțare. Acestea variază în funcție de țară și de situația personală. Transportul transfrontalier poate adăuga mai multă complexitate. Acele detalii contează, dar nu schimbă punctul principal. Ele modelează accesul. Nu transformă speranța în dovadă.
Ce înseamnă titlul
Așa că, atunci când spun că înghețarea criogenică eșuează în conservarea vieții umane, însemn ceva precis. Eșuează deoarece procesul nu poate încă opri tipul de deteriorare care face imposibilă readucerea la viață. Eșuează deoarece nicio persoană nu a fost readusă la viață. Eșuează deoarece rezultatele actuale nu arată că o persoană crioprezervată rămâne o persoană în viață în vreun mod testat.
Acest lucru nu înseamnă că întrebarea este stupidă. Nu este. Oamenii o pun pentru că le pasă de timp, de sfârșit, de memorie și de părțile nefinalizate ale unei vieți. Respect acest lucru. Dar respectul înseamnă, de asemenea, a nu promite mai mult decât permite evidența.
Poziția de mijloc cinstită nu este certitudinea rece. Este îndoielirea atentă. Criogenica poate fi o întrebare personală serioasă pentru unii oameni. Știința viitoare ar putea schimba încă părți din poveste. Astăzi, totuși, rezultatul este încă același. Înghețarea criogenică nu conservă viața umană.
De aceea prefer cuvinte simple aici. Speranța nu este problema. Certitudinea falsă este. The Longer Horizon există pentru același motiv, cu o singură întrebare clară despre criogenică, conservarea viitoare și ce poate însemna onest speranța.
Article by Lea Varga ·