Cryonics Questions and Choices
Întrebarea dificilă este simplă. Poate criogenia să dureze suficient de mult pentru a contea dacă prea puține persoane se alătură?
Această întrebare stă sub aproape orice discuție serioasă despre criogenie. Înghețarea sau conservarea unei singure persoane este un act tehnic. Menținerea unui efort de conservare activ timp de decenii este un act social și financiar. Are nevoie de pacienți, fonduri, echipamente, spații de depozitare, persoane instruite și destulă încredere pentru a menține totul în funcțiune.
Criogenia este adesea descrisă în termeni individuali. O persoană moare. Un echipament intervine. Corpul este răcit, stabilizat și transportat. Apoi începe conservarea pe termen lung. Dar această imagine ascunde o problemă mai profundă. Niciun program de conservare nu poate sta de unul singur pe speranță. Are nevoie de o comunitate suficient de mare pentru a împărți costurile și a menține sistemul real.
De ce numărul contează
O organizație criogenică nu poate funcționa pentru totdeauna cu doar unul sau două cazuri simultan. Are nevoie de participare constantă. Are nevoie de suficiente membri încât costurile fixe să nu crape întregul efort. Rezervoarele, facilitățile, pregătirea de rezervă, planurile de transport, munca juridică și depozitarea costă toți bani. Dacă plasează doar un număr foarte mic de oameni, fiecare persoană trebuie să poarte o povară grea.
Acesta este un motiv pentru care scala contează. Mai mulți participanți pot răspândi riscul. Pot ajuta la plata personalului, a echipamentelor, a reparațiilor și a îngrijirii pe termen lung. Pot, de asemenea, face planificarea mai stabilă. Un grup mic poate supraviețui pentru o vreme, dar este fragil. Un grup mai mare are șanse mai bune să își mențină forma prin ani de schimbare.
Punctul nu este că mai mare înseamnă mereu sigur. Nu înseamnă. Înseamnă doar că criogenia devine mai greu de menținut onest și continuă când este minusculă. Un serviciu care se ocupă de moarte, transport și conservare nu se poate baza pe gândire optimistă. Are nevoie de suficiente persoane pentru ca sistemul să își susțină propriul greutate.
Ce susține de fapt participarea
Un cititor nou ar putea crede că problema centrală este congelatorul. Nu este. Congelatorul este doar ultima piesă vizibilă.
Înainte de conservare, trebuie să existe pregătire de rezervă și stabilizare. Pregătirea de rezervă înseamnă că persoanele și instrumentele sunt gata când este declarată o moarte legală. Stabilizarea înseamnă că corpul este răcit și daunele de bază sunt limitate cât posibil. Transportul înseamnă că pacientul este mutat la site-ul de conservare fără a pierde mai mult timp decât este necesar. Apoi începe depozitarea pe termen lung.
Fiecare pas are nevoie de planificare. Fiecare pas are nevoie de persoane care își cunosc rolul. O bază de membri mai mare face acest lucru mai ușor de menținut. Poate susține formarea, sistemele de rezervă, aranjamentele de transport și păstrarea evidențelor. Poate, de asemenea, să susțină munca plictisitoare dar necesară care împiedică o organizație să derapeze spre fantezie.
Aici eșuează multe idei optimiste. Arată puternice la nivelul unui eveniment dramatic. Arată slabe când sunt întreținute să reziste an după an. Criogenia este unul dintre acele domenii unde endurance este testul real.
Un exemplu mic
Imaginați-vă un grup de conservare cu doar douăzeci de membri. Are un site de depozitare, un mic echipaj și puțini bani de rezervă. Dacă o persoană cheie pleacă, planul se îndoaie. Dacă apare o factură neașteptată, bugetul tremură. Dacă mai mulți membri mor într-o perioadă scurtă, grupul s-ar putea confrunta cu mai multă muncă decât poate gestiona în siguranță.
Acum imaginați-vă același grup cu două sute de membri. Munca este încă grea. Incertitudinea este încă acolo. Dar costurile sunt împărțite mai larg. Este mai mult loc pentru formare, planificare de rezervă și înlocuire atunci când cineva se retrage. Grupul nu este garantat succesul, dar este mai puțin fragil.
Aceasta este logica simplă din spatele ideii de participare suficientă. Criogenia nu este doar despre dacă știința se poate îmbunătăți mai târziu. Este, de asemenea, despre dacă organizația actuală poate rămâne în viață suficient de mult pentru a preda oricărui viitor un pacient real cu care să lucreze.
De ce încrederea și scala cresc împreună
Oamenii nu se alătură unui program de conservare doar pentru faptele reci. Se alătură, de asemenea, deoarece au încredere că grupul va exista încă atunci când contează. Acea încredere este greu de construit dacă efortul pare subțire, instabil sau temporar.
O bază de participanți mai mare poate ajuta aici. Poate arăta că proiectul este mai mult decât o speranță privată deținută de câțiva entuziaști. Poate face procedurile mai ușor de standardizat. Poate face promisiunile publice mai puțin imprudente, deoarece există mai mult sprijin în spatele lor. Poate, de asemenea, să facă mai ușor să explici că conservarea este o responsabilitate pe termen lung, nu un eveniment unic.
Totuși, încrederea nu trebuie confundată cu dovada. O organizație mai mare nu este dovada că reanimarea va avea loc. Este doar dovada că organizația ar putea avea șanse mai bune de a rămâne în existență. Acea diferență contează. Criogenia onestă trebuie să trăiască în acea diferență.
Limitele care rămân în vedere
Niciun pacient uman criogenic nu a fost reanimat. Acest fapt nu pune capăt discuției, dar stabilește cadrul. Conservarea este o pariere pe cunoașterea viitoare, nu o rută demonstrată înapoi la viață.
Deci, când oamenii întreabă dacă criogenia este viabilă, răspunsul nu se poate baza doar pe tehnologie. Trebuie, de asemenea, să se bazeze pe continuitate. Poate grupul să continue să opereze? Poate să își mențină standardele? Poate să mențină suficienți participanți pentru a finanța îngrijirea, depozitarea și pregătirea de-a lungul multor ani?
Acestea sunt întrebări simple, și sunt incomode. Ar trebui să fie. Un domeniu serios ar trebui să simtă greutatea propriilor limite. Dacă nu, devine o mașină de promisiuni în loc de un efort de conservare.
Viitorul ar putea totuși să conțină metode pe care nu le avem acum. Acea posibilitate este parte din motivul pentru care criogenia atrage atenția. Dar posibilitatea singură nu menține rezervoarele, nu antrenează personalul și nu plătește pentru îngrijirea pe termen lung. Oamenii fac asta.
Un sistem criogenic viabil, deci, nu este construit pe o singură persoană înghețată și o speranță mare. Este construit pe mulți oameni decidând că efortul merită să supraviețuiască oricărui caz individual. Aceasta este o realitate socială înainte de a fi una tehnică.
Găsesc această adevăr simplu mai mișcător decât orice slogan. Spune că criogenia, dacă are să însemne ceva, trebuie să devină o sarcină partajată de-a lungul timpului, nu o pariere privată ascunsă într-o cameră rece.
Orizontul Mai Lung se întoarce constant la acel tip de întrebare: ce fel de speranță este onestă când viitorul este incert, și ce fel de îngrijire este necesară pentru a menține acea speranță reală?
Article by Lea Varga ·