Cryonics Questions and Choices
Ce se întâmplă când o familie dorește repararea viitoare a unei persoane dragi, dar nu există încă nicio companie care să construiască instrumentele necesare?
Aceasta este întrebarea dificilă din spatele finanțării crio-boticii. Ideea este simplă în linii mari și dificilă în practică. Dacă criogenia trebuie să treacă de la conservare la reparare, cineva trebuie să plătească pentru mașinăriile, software-ul și metodele care ar putea funcționa la temperaturi criogenice.
Primul lucru de înțeles este că crio-botica nu este aceeași cu chirurgia obișnuită. Se referă la mașinării microscopice care ar funcționa în interiorul unui pacient crioprezervat. Ar trebui să opereze în frig extrem, unde apa lichidă nu este prezentă în mod normal. Acest lucru face ca problema să fie foarte diferită de medicina actuală.
Lucrarea planificată are două părți largi. În primul rând, sistemul ar trebui să găsească și să deschidă căile circulatorii deteriorate în țesutul conservat. În al doilea rând, ar trebui să inspecteze țesutul și să decidă ce poate fi încălzit și reparat în formă lichidă și ce nu. Dacă țesutul este prea deteriorat pentru urmărirea directă a vaselor de sânge, poate fi necesară o scanare moleculară completă a pacientului.
De aceea finanțarea este atât de importantă. Crio-botica nu este un adaos mic. Este munca care ar putea face posibilă repararea ulterioară. Fără bani pentru această etapă, crioprezervarea rămâne doar o acțiune de menținere.
Cine este probabil să plătească?
Cei mai probabili primari finanțatori sunt persoane deja apropiate de criogenică. Aceasta include organizațiile de criogenică, membrii lor și familiile cu o persoană pe care speră să o conserve. În această privință, oamenii care înțeleg cel mai bine nevoia sunt, de asemenea, cei mai probabil să o susțină prima dată.
O parte din acea finanțare ar putea veni de la membrii în viață ai comunității criogenice care au familii dragi crioprezervate. Motivul lor este clar. Dacă un instrument viitor de reparare ar putea ajuta pe cineva de care își pasă, ei ar putea dori să susțină dezvoltarea sa acum.
O altă sursă ar putea fi persoanele care se așteaptă să fie ele însele crioprezervate. Ele pot vedea crio-botica ca parte a perspectivei lor pe termen lung. Dacă tehnologia ajută la restaurarea viitoare, atunci finanțarea ei nu este caritate în sensul uzual. Este o încercare de a construi calea de întoarcere.
O a treia sursă ar putea fi membri ai comunității criogenice care pot observa valoarea în afara criogenicii în sine. Dacă crio-botii pot face, de asemenea, muncă utilă în medicina convențională, atunci piața ar putea fi mai mare decât criogenica singură. Acest lucru contează deoarece o piață mai largă poate aduce mai mulți bani și abilități tehnice mai mari.
De ce familiile sunt importante în această imagine
Familiile devin adesea prima sursă practică de finanțare pentru că simt problema de aproape. Ele nu finanțează o teorie. Ele finanțează o posibilitate legată de o persoană, un corp, un viitor.
Acest lucru nu face alegerea ușoară. Poate fi o cerere grea. Crio-botica este incertă, pe termen lung și tehnic solicitantă. Le cere oamenilor să susțină o muncă care s-ar putea să nu aducă roade curând și s-ar putea să nu atingă niciodată rezultatul exact pe care îl speră.
Totuși, finanțarea familială are sens într-un mod îngust și cinstit. Se potrivește unui proiect a cărui valoare timpurie poate fi personală înainte de a fi publică. O familie poate gândi mai puțin în termeni de piață largă și mai mult în termeni de un părinte, partener sau copil conservat. Acest tip de motiv nu este abstract. Este intim și imediat.
Donatori, investitori și forma organizației
Sursa banilor afectează, de asemenea, forma Crio-boticii în sine. Dacă suportul principal provine din donații, atunci o structură nonprofit pare naturală. Dacă banii vin de la investitori care așteaptă un return financiar, atunci o formă profitabilă este mai probabilă.
Acest lucru nu este un detaliu mic. Modelizează pentru ce este organizația, cum crește și cui răspunde. Un efort susținut de donatori s-ar putea să se concentreze pe misiune. Unul susținut de investitori s-ar putea să se concentreze pe produse care pot fi vândute.
Există, de asemenea, o cale de mijloc. Unele finanțări ar putea veni de la persoane care nu așteaptă un return financiar direct, dar care așteaptă totuși o valoare reală. Ei ar putea dori ca munca să avanseze mai repede și ar putea crede că aplicațiile timpurii pot ajuta întregul domeniu.
Acest lucru duce la o idee importantă. Crio-botica s-ar putea să nu aibă nevoie să înceapă cu visul final al reparației complete a pacientului. S-ar putea să înceapă cu utilizări mai înguste care pot deja să ajute oamenii. Dacă un instrument poate rezolva probleme medicale utile pe parcurs, acele utilizări pot atrage suport exterior.
Un mic exemplu
Imaginați-vă o familie ale cărei tată este crioprezervat după moartea legală. Ei știu că procesul actual nu poate promite recuperarea. Ei știu, de asemenea, că orice reparare viitoare ar avea nevoie de instrumente care nu există încă.
În loc să aștepte ca o instituție mare să se intereseze, ei ajută la finanțarea unui efort de cercetare orientat către o piesă a problemei. Poate că este vorba de modalități mai bune de a cartografia țesutul deteriorat. Poate că este o nouă metodă de a trece prin vase înghețate. Scopul nu este revigorarea instantanee. Scopul este de a construi încă un pas utilizabil.
Așa încep multe tehnologii dificile. Nu cu o promisiune publică grandioasă, ci cu o problemă îngustă, un susținător dispus și suficientă răbdare pentru a continua.
De ce această întrebare rămâne deschisă
Răspunsul cinstit este că nimeni nu știe cât din crio-botica va proveni de la familii, cât din comunitatea criogenică și cât din utilizări exterioare. Sursa finanțării este încă o întrebare deschisă deoarece tehnologia însăși este încă o întrebare deschisă.
Ceea ce se poate spune clar este acesta. Munca este probabil să nu fie finanțată doar de medicina mainstream, cel puțin nu la început. Oamenii cei mai probabil să o împingă înainte sunt cei care deja au grijă de crioprezervare, repararea viitoare și șansa ca țesutul deteriorat să fie înțeles într-o zi suficient de bine pentru a restabili funcția.
Acesta este un form serios de speranță. Nu este o promisiune. Este o alegere de a susține instrumentele care ar putea face repararea posibilă într-o zi când medicina actuală se oprește.
Un cititor poate vedea acum de ce familiile intră în această poveste deloc. Ele nu plătesc simplu pentru un vis îndepărtat. Ele ajută la modelarea primelor instrumente care ar putea transforma conservarea în reparare într-o zi, dacă acea cale poate deveni reală.
Acesta este genul de întrebare clară și neliniștită pe care The Longer Horizon o ține în vedere: ce poate semnifica sincer speranța când viitorul este real, dar încă departe.
Article by Lea Varga ·