Cryonics Questions and Choices
O singură întrebare stă în spatele acestei galerii: cum trebuie să arate o tehnologie viitoare de reparație înainte ca crionica să poată fi luată în serios ca o speranță pe termen lung?
Imaginile din galeria de nanomedicină răspund la această întrebare într-un mod vizual. Ele nu dovedesc că crionica funcționează. Făc ceva mai restrâns și util. Arată cum unii cercetători și artiști au imaginat mașini microscopice care ar putea, într-o zi, să se deplaseze prin corp, să găsească deteriorări și să lucreze la o scară prea mică pentru mâinile umane.
Acest lucru contează deoarece crionica depinde de o idee dificilă. Dacă o persoană este conservată după moartea legală, singura cale de întoarcere ar fi reparația viitoare. Nu magie. Reparație. Corpul sau creierul ar necesita repararea deteriorării la un nivel mult mai fin decât poate atinge chirurgia obișnuită astăzi.
Galeria oferă acelei idei o formă. O mașină poate fi desenată ca un mic recunoașter, un curățator, un transportator sau un instrument de reparație. Fiecare imagine îl invită pe privitor să își închipuie mai întâi funcția. Unde poate ajunge dispozitivul? Ce poate detecta? Ce poate elimina, muta sau reconstrui?
De ce contează imaginile într-un domeniu construit pe incertitudine
Oamenii adesea consideră crionica ca o pariere pe un viitor îndepărtat. Acest lucru este parțial adevărat. Dar pariul nu este doar despre depozitare. Este, de asemenea, despre dacă medicina viitoare va putea acționa asupra structurilor microscopice fără a distruge informațiile pe care le conțin.
De aceea, galeria este mai mult decât o decorațiune. Ajută la vizualizarea unei probleme abstracte. Un creier nu este conservat ca o poveste completă a vieții, așa cum este păstrat un album de fotografii. Este conservat, dacă totul merge bine, ca țesut și structură. Speranța este că structura ar putea încă conține suficiente informații pentru reparația ulterioară. Această speranță nu este o garanție. Este o întrebare.
Artă nanomedicală oferă acelei întrebări o formă fizică. Imagina mașini mici care ar putea intra în vasele de sânge, să se deplaseze prin spații înguste și să îndeplinească sarcini unul câte unul. În termeni de crionică, acesta este tipul de unealtă viitoare care ar trebui să existe dacă o readucere la viață prin reparație ar fi vreodată posibilă.
Galeria menține, de asemenea, onestitatea scalei. Acestea nu sunt mașini uriașe într-un oraș de science fiction. Sunt microscopice. În imagini, apar ca dispozitive care se deplasează prin fluxul sanguin sau acționează asupra celulelor și patogenilor. Acest lucru face provocarea să pară reală. Cu cât ținta este mai mică, cu atât ingineria este mai dificilă.
Ceea ce sugerează galeria despre reparație
Un mod util de a citi aceste imagini este să le sortezi după rol.
Unele proiecte sunt de tip curățare. Sunt imaginate ca dispozitive care identifică materialul dăunător și îl digeră sau îl elimină. În medicina obișnuită, acest tip de sarcină aparține sistemului imunitar. Versiunile de nanomedicină încearcă să facă acest lucru cu mai mult control.
Unele proiecte sunt transportatoare. Transportă material de la un loc la altul. În lucrările de conservare, transportul contează deoarece un corp deteriorat nu este doar o problemă de chimie. Este, de asemenea, o problemă de acces. Un instrument de reparație trebuie să ajungă la locul potrivit fără a provoca mai mult rău.
Unele proiecte sunt muncitori de reparație. Sunt arătate acționând asupra celulelor sau țesuturilor, ca și cum ar putea diagnostica și repara deteriorarea din interior. Aceasta este cea mai importantă idee pentru cititorii interesați de crionică. Dacă un creier conservat trebuie vreodată restaurat, reparația ar trebui să fie suficient de precisă pentru a respecta structura fină.
Un exemplu simplu ajută aici. Imaginează-ți o țeavă înfundată cu bucăți mici de resturi în interior. Un instrument brut poate debloca țeava, dar poate zgâria, de asemenea, pereții. Un instrument precis poate elimina resturile lăsând țeava intactă. Artă nanomedicală ne întreabă să ne gândim la corp, și în special la creier, în al doilea fel.
Ceea ce aceasta înseamnă și ceea ce nu înseamnă pentru crionică
Cea mai sinceră interpretare este modestă. Aceste imagini arată o rută în imaginație, nu o dovadă în practică. Niciun pacient uman crionic nu a fost readus la viață. Nicio nanorobotică nu a preluat până acum felul de muncă generală de reparație pe care o implică aceste imagini.
Cu toate acestea, imaginile sunt încă utile. Ne amintesc că crionica nu este doar despre depozitarea la rece. Este despre dacă medicina viitoare ar putea deveni capabilă de reparații foarte fine. Dacă acest lucru nu se întâmplă niciodată, crionica rămâne o dead-end. Dacă se întâmplă, problema designului devine mai puțin imposibilă în mintea noastră.
Există, de asemenea, o lecție discretă aici despre limbaj. Termeni precum conservare, stabilizare și transport sună practici deoarece sunt practici. Descriu pași reali în jurul momentului morții legale. Dar speranța profundă se află dincolo de acești pași. Întreabă dacă o structură suficientă poate supraviețui pentru ca știința viitoare să poată lucra asupra ei.
Aici intră uneori ideile digitale în conversație. Oamenii vorbesc despre scanări, modele sau memorie digitală. Acestea pot ajuta cu identitatea într-un sens social și pot susține amintirea. Nu garantează supraviețuirea și nu înlocuiesc reparația biologică. Această limită contează. Un model al unei persoane nu este persoana.
Galeria de artă aparține acelui mijloc onest. Nu pretinde succes. Nu promite învierea. Arată o unealtă viitoare ca o formă posibilă și lasă întrebarea dificilă deschisă.
Un mod sobru de a citi speranța
Pentru un cititor care încearcă să evalueze crionica fără auto-amăgire, acesta este cadrul corect. Întreabă ce trebuie să fie adevărat pentru ca conservarea să conteze. Întreabă ce fel de reparație ar fi necesară. Întreabă dacă uneltele imaginate se potrivesc cu scara deteriorării. Apoi păstrează răspunsul clar. Posibilul nu este dovedit. Imaginatul nu este construit. Speranța nu este dovezi.
Cu toate acestea, speranța are nevoie de formă. Fără formă, devine vagă și dulce. Cu formă, devine ceva mai dur. Poate fi testată împotriva biologiei, ingineriei și timpului. Galeria de nanomedicină oferă acelei speranțe o formă pe care o poți vedea.
De aceea, cincisprezece imagini pot conta. Nu rezolvă întrebarea crionică. Ajută la numirea ei. Și acesta este adesea punctul unde gândirea serioasă începe.
The Longer Horizon este creat pentru acest tip de gândire, unde o singură întrebare clară poate cuprinde atât posibilitatea viitoare, cât și limitele prezente.
Article by Lea Varga ·