Cryonics Questions and Choices
Fahy și colab. constată că perfuzia cu agenți crioprotectori îmbunătățește supraviețuirea celulară
Ce înseamnă, de fapt, când un articol științific despre crioconservare afirmă că perfuzarea țesutului cu agenți crioprotectori îmbunătățește supraviețuirea celulară? Înseamnă că lichidul de conservare poate ajunge la țesut într-un mod mai uniform și mai util, astfel încât mai puține celule sunt deteriorate de gheață și mai multe pot rămâne vii prin răcire.
Acest lucru sună simplu. În practică, este una dintre cele mai grele părți ale crioconservării și a criobiologiei. Un agent crioprotector este o substanță chimică care ajută celulele să facă față temperaturilor foarte scăzute. Funcționează reducând formarea de gheață și ajutând apa să părăsească cellula într-un mod controlat. Acest lucru reduce un tip de leziune, dar poate crea alta. Substanța chimică în sine poate fi agresivă.
De aceea, perfuzia contează. Perfuzia înseamnă mutarea agentului crioprotector prin vasele de sânge, pe același traseu pe care îl folosește sângele. Pentru organe și creier, aceasta este metoda de livrare de bază. Dacă soluția nu ajunge bine în toate părțile, unele celule primesc prea puțină protecție, iar altele suferă prea mult stres. Ambele pot afecta supraviețuirea.
Punctul central al lucrării lui Fahy nu este că crioconservarea este ușoară. Este că livrarea este la fel de importantă ca și chimia. Un agent crioprotector bun nu este suficient dacă nu poate ajunge acolo unde trebuie. Țesutul trebuie încărcat cu grijă, adesea pas cu pas, astfel încât celulele să aibă timp să se adapteze. Dacă soluția intră prea repede, stresul osmotic poate fi sever. Asta înseamnă că apa se mișcă în și afară prea rapid, iar celulele se pot micșora sau umfla într-un mod dăunător.
Acesta este unul dintre motivele pentru care discuțiile despre crioconservare par adesea tehnice, chiar și atunci când întrebarea umană este simplă. Oamenii pun o întrebare simplă. Pot structura și funcția menținute împreună suficient de bine pentru ca viitorul să conteze? Răspunsul din laborator nu este niciodată un da sau nu clar. Este mai degrabă așa: unele metode protejează celulele mai bine decât cele vechi, dar niciuna nu elimină riscul de bază.
Un mic exemplu ajută. Imaginați-vă un burete îmbibat cu apă murdară. Dacă turnați apă curată doar pe o parte, o parte a buretelui se schimbă, în timp ce restul rămâne neschimbat. Dacă lăsați apa curată să se miște prin tot buretele printr-un flux atent și uniform, rezultatul este mai bun. Perfuzia este la fel. Scopul nu este viteza. Scopul este acoperirea, echilibrul și controlul.
În crioconservare, această idee stă aproape în centrul procesului. După declararea morții legale, echipele de standby pot lucra la răcirea corpului, reducerea daunelor și pregătirea pentru transport. Apoi stabilizarea și transportul duc către conservare. Dacă etapa de conservare este slabă, toată munca anterioară își pierde valoarea. Dacă agentul crioprotector ajunge bine la țesut, șansele de conservare structurală se îmbunătățesc. Acest lucru nu înseamnă reînviere. Înseamnă un punct de plecare mai bine conservat pentru orice tehnologie viitoare ar putea exista.
Această distincție contează. Supraviețuirea celulară într-un laborator nu este supraviețuirea umană în lume. Un fragment de țesut care pare mai sănătos după tratament nu este dovada că o persoană poate fi readusă la viață. Este dovada că o piesă a problemei s-a îmbunătățit. Crioconservarea utilizează multe astfel de piese. Niciuna dintre ele nu închide dosarul singură.
Aici este locul în care speranța onestă trebuie să rămână fermă. Perfuzia cu agenți crioprotectori nu promite memorie, identitate sau conștiință. Nu dovedește că un creier conservat poate gândi din nou. Arată însă că știința conservării se poate îmbunătăți în protejarea bazei materiale a vieții. Pentru cei care încearcă să evalueze crioconservarea fără romantism, acesta este nivelul corect de afirmație.
Lecția practică este clară. În crioconservare și în cercetarea conservării organelor, livrarea nu este un detaliu tehnic minor. Este parte a problemei de bază. Cea mai bună substanță chimică din lume nu poate ajuta dacă ajunge inegal sau prea târziu. Cel mai bun plan de transport depinde, de asemenea, de ceea ce se întâmplă înainte ca transportul să fie complet. O bună conservare este construită din mulți pași curați.
Pentru cititorii care se confruntă cu întrebarea mai largă a crioconservării, acest lucru creează o imagine serioasă și modestă. Domeniul nu este magică. Este o luptă îndelungată împotriva gheții, toxicității și întârzierii. Totuși, nu este nici teatru gol. Fiecare îmbunătățire în perfuzie, răcire și stabilizare schimbă ceea ce poate fi conservat astăzi.
Consider că acest tip de progres este mai ușor de crezut decât promisiunile zgomotoase. Vorbește în afirmații mai mici, iar afirmațiile mai mici sunt adesea cele oneste. Ele nu spun că viitorul ne va salva. Spun doar că o conservare mai bună poate lăsa mai mulți dintre noi intacti pentru ceea ce urmează.
Orizontul Mai Lung se bazează pe aceeași întrebare simplă: ce poate însemna speranța atunci când faptele sunt încă incomplete?
Article by Lea Varga ·