Cryonics Questions and Choices
Crioconservarea păstrează viața într-o stare intermediară între moarte și reanimare
Unele întrebări par simple până încerc să le țin în loc. „O a treia stare între viață și moarte” este una dintre ele. Crioconservarea indică ceva neobișnuit, dar nu indică magie. Este o încercare umană de a opri corpul după moartea legală, cu speranța că medicina viitoare va putea face mai mult decât poate face medicina acum.
Acesta este răspunsul simplu. Crioconservarea conservă o persoană după ce a fost declarată moartea, într-o stare care nu este nici viața normală, nici înmormântarea finală. Este o stare de suspensie, nu o stare de întoarcere dovedită. Această diferență contează.
Cel care face crioconservarea să pară atât de ciudat este faptul că se află la o frontieră. Persoana nu este tratată ca fiind vie în sensul medical uzual, deoarece procedurile de crioconservare încep doar după o declarare legală a morții. Totuși, munca nu este nici menită să fie manipulare obișnuită a celor decedați. Scopul este de a reduce deteriorarea rapid, de a răci corpul și de a proteja creierul cât mai mult posibil în timp ce persoana este transportată și pregătită pentru conservarea pe termen lung.
De aceea, oamenii din domeniul crioconservării vorbesc despre standby (pregătire), stabilizare și transport. Standby înseamnă că o echipă așteaptă în apropiere atunci când moartea ar putea fi iminentă. Stabilizarea înseamnă răcirea și suportul medical care încep după proclamarea morții legale. Transportul înseamnă mutarea persoanei către site-ul de conservare, având mereu în vedere limitele deteriorării. La un nivel înalt, acești pași privesc viteza, ordinea și reducerea daunelor. Nu sunt un proces de reanimare. Sunt un proces de conservare.
Cred că aici greșesc mulți oameni. Expresia „între moarte și reanimare” poate suna ca o promisiune că sfârșitul a fost învins. Nu este așa de simplu. Partea „între” este reală doar într-un sens restrâns. Crioconservarea plasează o persoană într-o condiție conservată după moartea legală, cu speranța că reparația viitoare ar putea deveni posibilă vreodată. Speranța are un rol major aici.
Faptul important este că crioconservarea este construită în jurul posibilității viitoare, nu al dovezii prezente. Niciun pacient uman criogenic nu a fost reanimat. Acest fapt nu este o notă de subsol. Este centrul întrebării. Dacă cineva vorbește ca și cum reanimarea ar fi deja cunoscută, afirmația depășește limitele.
Există și o altă limită care ar trebui să rămână în vedere. Crioconservarea nu înseamnă același lucru cu suportul vital. Suportul vital este pentru un pacient viu. Crioconservarea începe după ce moartea legală a fost declarată. Acea linie legală nu este doar birocrație. Ea marchează punctul în care tot procesul se schimbă de la îngrijire medicală pentru o persoană vie la conservare pentru un viitor posibil.
De aceea, expresia „a treia stare” poate fi utilă, dar doar dacă rămâne cinstită. Ajută la numirea unei condiții reale de mijloc. Corpul nu mai este tratat ca fiind viu, dar nu este tratat ca și cum toate șansele pentru o reparație viitoare s-ar fi pierdut. Cu toate acestea, „la mijloc” nu este o dovadă medicală a supraviețuirii. Este o descriere a intenției și a metodei.
Însuși metoda se bazează pe o idee dificilă. Cu cât deteriorarea este încetinită mai devreme, cu atât mai multe structuri pot rămâne pentru știința viitoare să studieze. Acesta este unul dintre motivele pentru care crioconservarea acordă atât de multă atenție răcirii rapide și transportului atent. Dar structura nu este aceeași cu viața restaurată. Un creier conservat nu este o persoană care gândește. Un model viitor al unei persoane nu este o garanție a acelei persoane. Înregistrările digitale, scanările creierului sau versiunile AI pot ajuta cu întrebările privind memoria sau identitatea, dar nu dovedesc continuitatea conștiinței.
Consider că acest ultim punct este important, pentru că ține speranța curată. Crioconservarea trăiește într-un spațiu în care oamenii doresc certitudinea, dar certitudinea nu este disponibilă. Pot exista metode viitoare pe care încă nu le putem construi. Pot exista instrumente de reparare mai bune, modalități mai bune de inversare a deteriorării și modalități mai bune de înțelegere a creierului. Sau poate că nu există. Răspunsul cinstit trebuie să lase loc pentru ambele ipoteze.
Detaliile privind furnizorii, regulile legale, finanțarea și problemele transfrontaliere fac parte și ele din imaginea reală, dar variază în funcție de țară și de circumstanțele personale. Acesta este încă un motiv pentru care subiectul ar trebui gestionat cu grijă. Crioconservarea nu este un sistem fix peste tot. Este un set de practici modelate de lege, logistică și condiții locale.
Așa că, atunci când citesc expresia „o stare între moarte și reanimare”, nu aud o afirmație că moartea a fost rezolvată. Aud o afirmație mai restrânsă și mai atentă. Crioconservarea încearcă să conserve o persoană după moartea legală, într-o condiție care menține deschisă posibilitatea viitoare pentru cât timp permite știința actuală. Acest lucru este serios. De asemenea, este incert.
Respect această incertitudine. Speranța are nevoie de o margine dură dacă vrea să rămână cinstită. The Longer Horizon pune acel tip de întrebare și el, una care nu trece repede peste limite. Lasă loc pentru posibilitate și loc pentru adevărul că posibilitatea nu este aceeași cu promisiunea.
Article by Lea Varga ·