Standby, Stabilization and Transport
Stabilizarea în așteptare și suportul pentru transport susțin longevitatea pro-sănătate încercând să protejeze corpul, în special creierul, în scurtul interval de timp după moartea legală. Ele nu prelungeșc durata sănătoasă a vieții unei persoane în viață. Ele protejează o opțiune viitoare posibilă.
Această diferență contează. „Longevitatea pro-sănătate” poate suna ca o promisiune de o viață mai lungă într-o stare bună de sănătate. Lucrările în regim de așteptare nu oferă acest lucru. Ele fac parte din crionice, care încep doar după ce o persoană autorizată a declarat decesul. Scopul lor este de a încetini deteriorarea înainte ca conservarea ulterioară să poată avea loc.
Cred că acesta este primul fapt pe care trebuie să îl clarificăm. Regimul de așteptare nu este îngrijire de urgență pentru un pacient în viață. Este pregătirea pentru o posibilă procedură crionică după deces.
Fereastra scurtă de după deces
Când inima se oprește, creierul își pierde aportul normal de oxigen. Deteriorarea poate începe rapid. Căldura, întârzierile, circulația deficitară și coagularea sângelui pot agrava această deteriorare.
O echipă de așteptare stă aproape de o persoană care ar putea muri în curând. Echipa pregătește echipamentul și planurile pentru transport. Dacă decesul este declarat legal, echipa poate încece răcirea și alte măsuri. Acest lucru poate include un dispozitiv mecanic care pompează fluid prin corp, suport pentru respirație, medicamente și o cadă cu apă rece.
Scopul este simplu de enunțat. Scade temperatura corpului. Încetinește schimbările chimice. Susține circulația pentru o perioadă. Reduce deteriorarea înainte ca pacientul să ajungă la o instalație criogenică.
Această activitate este uneori numită stabilizare. Cuvântul poate suna blând, dar procesul este serios și tehnic. Are menirea de a menține pacientul într-o condiție care permite etapa următoare de conservare.
Transportul mută apoi pacientul de la locul decesului la o instalație. Distanța poate fi scurtă sau poate traversa granițe naționale. În timpul acestui timp, răcirea și alte forme de suport pot continua. În unele cazuri, o soluție utilizată pentru conservarea organelor poate înlocui sângele. Acest lucru poate ajuta la răcire și poate reduce coagularea și alte forme de deteriorare.
Munca exactă depinde de furnizor, locație, contextul legal, echipament și timpul disponibil. Cazurile europene pot implica, de asemenea, reguli diferite în diferite țări. Un plan care funcționează într-un loc poate să nu funcționeze în altul.
Ce are de-a face acest lucru cu longevitatea
Legătura cu longevitatea este indirectă. Așteptarea, stabilizarea și transportul nu fac o persoană biologic mai tânără. Nu repară îmbătrânirea. Nu previn moartea. Pot conserva mai multă informație fizică necesară pentru un viitor efort de reparare.
Această informație fizică include structura creierului. Amintirile, obiceiurile și sentimentul de sine al unei persoane depind de creierul viu. Furnizorii de crionice acordă therefore multă atenție limitării leziunilor țesutului cerebral.
Acest lucru nu înseamnă că un creier conservat a fost reînviat. Niciun pacient uman crionic nu a fost readus la viață. Știința actuală nu are cunoștințele necesare pentru a reînvia un om întreg după criopreservare.
Afirmația cinstită este mai modestă. O stabilizare și un transport mai bune pot îmbunătăți condiția unui pacient atunci când începe conservarea ulterioară. O condiție mai bună poate crește șansa ca instrumentele viitoare să poată învăța din, repara sau utiliza țesutul conservat. Aceasta este o posibilitate, nu un rezultat care a fost demonstrat la oameni.
Cercetarea asupra celulelor, țesuturilor, organelor și animalelor îi poate ajuta pe oameni de știință să înțeleagă deteriorarea cauzată de frig. Poate, de asemenea, să îmbunătățească metodele de conservare. Dar aceste rezultate nu arată că un om conservat poate fi reînviat. Pasul de la munca de laborator la un om întreg este foarte mare.
Aici este nevoie de precauție atunci când se folosește cuvântul longevitate. În îngrijirea medicală obișnuită, longevitatea înseamnă adesea trăi mai mult rămânând sănătos. În crionice, rezultatul sperat este diferit. Este o extindere posibilă a vieții după o perioadă de conservare, dacă știința viitoare poate rezolva probleme care sunt încă nerezolvate.
Această speranță poate conta pentru unii oameni. Totuși, are nevoie de limite.
De ce contează momentul
O echipă de așteptare nu poate elimina toate întârzierile. Decesul poate avea loc înainte ca echipa să ajungă. O persoană poate fi într-un loc unde echipamentul nu poate fi folosit. Un medic poate să nu fie în măsură să facă declarația necesată imediat. Vremea, regulile de transport, granițele și legea locală pot afecta, de asemenea, momentul.
Finanțarea și contractele contează, de asemenea. Furnizorii au propriile cerințe. Călătoriile transfrontaliere pot implica permise și alți pași formali. Familiile, echipele de îngrijire și furnizorii nu împărtășesc întotdeauna aceleași dorințe sau calendar.
Aceste fapte nu dovedesc că așteptarea este inutilă. Arată că este un sistem de suport cu multe puncte de eșec. Rezultatul poate depinde de evenimente pe care niciun plan nu le poate controla complet.
Există, de asemenea, o limită mai profundă. Răcirea și suportul circulator pot încetini anumite forme de deteriorare, dar nu pot face moartea reversibilă astăzi. Chimicalele crioprotectoare pot reduce formarea gheții, dar ele pot, de asemenea, să vafeze celulele. Răcirea ulterioară și depozitarea pe termen lung adaugă riscuri suplimentare.
Cuvântul „conservare” poate fi, prin urmare, înțeles greșit. Nu înseamnă că o persoană așteaptă în siguranță într-o stare medicală cunoscută. Înseamnă că un corp, o cap sau un creier este depozitat în condiții destinate să încetinească orice modificare ulterioară. Rezultatul viitor este necunoscut.
Simt atracția ideii deoarece oferă o muncă tehnică unui dorință umană. Mulți oameni au planuri pe care decesul le întrerupe. Crionica oferă o șansă, oricât de incertă, ca medicina viitoare să poată aborda acea întrerupere. Dar șansa este legată de un lanț de evenimente. Fiecare legătură contează.
Așteptarea protejează timpul după decesul legal. Stabilizarea încearcă să protejeze corpul în prima etapă. Transportul încearcă să mute pacientul fără a pierde acea protecție. Conservarea ulterioară încearcă să mențină țesutul stabil cât timp este necesar.
Lanțul poate susține o posibilitate viitoare. Nu poate promite sănătate, identitate sau conștiință viitoare.
Înregistrările digitale nu rezolvă această problemă. Un arhivă, un model de inteligență artificială sau un gemel digital pot reprezenta părți ale unei persoane. Niciuna dintre acestea nu garantează supraviețuirea. O înregistrare despre cineva nu este automat acea persoană.
De aceea, limbajul atent contează. „Susține longevitatea pro-sănătate” este o modalitate corectă de a descrie rolul intenționat al așteptării, stabilizării și transportului doar dacă expresia indică un viitor posibil. Nu ar trebui niciodată să sugereze că serviciul este un tratament medical dovedit.
Pentru mine, întrebarea utilă nu este dacă speranța este permisă. Este dacă speranța poate rămâne cinstită. În acest caz, cinstea înseamnă numirea ambelor părți. Munca poate reduce deteriorarea după decesul legal. Știința necesară pentru reînvierea umană nu există încă.
Acest lucru lasă un spațiu incert între faptele prezente și posibilitatea viitoare. Unii oameni pot vedea valoare în acel spațiu. Alții pot să nu o vadă. Alegerea este personală, iar detaliile legale și practice variază în funcție de țară și circumstanțe.
The Longer Horizon păstrează o singură întrebare clară în vedere: ce poate însemna onest speranța când conservarea poate proteja o posibilitate, dar nu poate promite un return?
Article by Lea Varga ·